In Uniunea Europeana exista 23 de limbi oficiale, dar nu mai putin de 54% dintre europeni pot avea o conversatie si intr-o alta limba (sursa). Si exista tari, precum Luxembourg (98%), Letonia (95%), Olanda (94%), Malta (93%), Slovenia sau Lituania (92%) ori Suedia (91%) unde procentele sunt mult mai mari. In Eurobarometer se arata ca nu mai putin de 88% dintre europeni considera cunoasterea unei limbi straine ca fiind foarte utila. 67% dintre europeni considera limba engleza ca fiind cea mai importanta limba straina.
De altfel, importanta invatarii unei alte limbi straine este subliniata de Uniunea Europeana care vorbeste despre efectele pozitive din economie. Intr-un alt Eurobarometer se arata ca 87% din romani ar vrea sa invete o limba straina.
Cat de importanta este cunoasterea limbii engleze in Romania? Am vrut sa aflam care este situatia pe piata de munca din Romania, de aceea am vorbit cu Daniela Sandu, HR Manager in cadrul Sport Vision Group. Iata ce am aflat:
Daniela, in primul rand, ai putea sa ne spui cateva lucruri despre voi?
Suntem o companie de articole sportive care a fost fondata in Serbia in 1996, iar astazi este prezenta in noua tari. In Romania avem 29 de magazine fizice, dar si magazine online. Sport Vision reprezinta brand-uri renumite de echipamente sportive, precum Champion, Ellesse, Umbro, New Balance, Salomon si multe altele. De asemenea, este partener al liderilor mondiali ai industriei de echipamente sportive – Nike, Adidas, Reebok, Under Armour, ale caror produse pot fi gasite in toate magazinele Sport Vision.
Care au fost motivele pentru care ati decis sa faceti cursuri de limba engleza pentru angajatii vostri?
In zilele noastre este foarte important sa investesti in oamenii pe care ii ai, sa le arati ca iti pasa si sa ii implici in cat mai multe proiecte. Fiind o companiei interantionala, comunicarea dintre noi se realizeaza in limba engleza, iar multi dintre noi avem nevoie de o reimprospatare a cunostintelor de limba engleza.
Ai observat schimbari la angajatii care au participat la cursuri?
Sunt mult mai increzatori in a vorbi in limba engleza si mai siguri pe ei in a initia discutii. Cel putin colegii din grupa mea au facut progrese foarte mari.
Datele arata ca nu mai putin de 87% din romani ar vrea sa invete o limba straina. Din experienta ta, cat de importanta este cunoasterea limbii engleze pentru piata muncii din Romania?
Limba engleza este foarte importanta pe piata muncii. Si nici nu are cum sa fie altfel, fiind una dintre cele mai importante limbi din lume. Indiferent din ce zona esti, inferent in ce domeniu activezi limba engleza a devenit liantul dintre persoane/companii/tari.
Cat de intalnita este cerinta de a cunoaste limba engleza pentru job-urile din domeniul vostru de activitate?
Depinde foarte mult de job. Daca vorbim despre o pozitie in magazin, atunci limba engleza nu se afla pe lista de cerinte obligatorii. Insa, daca dorim sa angajam pe cineva pe o pozitie de management sau la sediu, atunci limba engleza se afla printre prioritati, uneori printre elementele eliminatorii. La sediu comunicarea cu colegii nostri din alte tari este vitala pentru buna desfasurare a activitatii noastre si pentru o buna coordonare a acesteia.
Care este nivelul de limba engleza de care au nevoie oamenii pentru a obtine un loc de munca la voi in companie?
Important este sa stie sa comunice cu clientii (pentru magazine) la nivel basic, insa pentru pozitii de management sau pentru persoanele care au o colaborare mai mare cu colegii din strainatate atunci nivelul trebuie sa fie de minim B1.
Care sunt masurile pe care le luati pentru a va incuraja angajatii sa se dezvolte pe plan personal? Sunt interesati de cursuri?
Imi place sa cred ca suntem o mare familie si ca ne preocupa dezvoltarea angajatilor nostri. Intodeauna am incercat sa cautam resurse si solutii pentru a veni in intampinarea nevoilor profesionale, dar si personale ale angajatilor nostri. Colegii mei au fost extrem de incantati de colaborarea cu voi, cu Road Language Centre, au participat la cursuri si au obtinut rezultate foarte bune.
Iar la final, spune-mi care este cel mai important castig pe care il poti obtine din invatarea limbii engleze 😊
Cel mai important castig, dupa parerea mea, este depasirea frustrarii de a vorbi in limba engleza. Adica de a avea curajul de a vorbi, de a spune ceva, de a fi „in randul lumii”.